Si a fost Roisin

Peste 3000 de oameni au participat ieri seara (5 noiembrie) la concertul sustinut de ‘diva electro’ Roisin Murphy la Sala Polivalenta.

Seara a inceput cu show-ul Sunday People, apoi in jurul orei 22.00 si-a facut aparitia pe scena Roisin Murphy. Pe parcursul a doua ore, artista si-a delectat fanii atat cu hituri precum “Overpowered”, “Let Me Know”, “Ruby Blue” sau “Movie Star”, cat si cu tinutele extravagante, schimbate aproape la fiecare piesa: pelerina de blana, pardesiu fara maneci, costum de marinar, capa cu… “cerb”.

Roisin a putut fi vazuta pentru prima data in concert la Bucuresti pe 6 iulie, in cadrul B’ESTFEST 2008.

(sursa: Emagic.ro)

[credit foto: George Popescu]

Roisin vrea trandafiri rosii in backstage

Roisin Murphy va concerta miercuri, 5 noiembrie la Sala Polivalenta, in cadrul unui eveniment oferit de Perroni Nastro Azzurro. Aflata pentru a doua oara in Romania, diva electro nu a avut pretentii exagerate, singura ‚extravaganta’ fiind deja celebrul buchet de trandafiri rosii in cabina sa, solicitat de Roisin la fiecare concert al ei. Biletele costa 75 de lei si mai pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta, urmand ca in seara evenimentului, acestea sa fie disponibile si la intrare.

Considerata un adevarat „fashion icon”, si o prezenta stralucitoare la cele mai importante prezentari de moda din intreaga lume, Roisin Murphy isi pastreaza stilul nonconformist si in materie de… licori! Pentru concertul de la Bucuresti, artista a solicitat o gama variata de bauturi fine: vinuri vechi frantuzesti, dar si autohtone, sampanie sau rom de 9 ani. Din culise nu vor lipsi nici bauturile energizante, fructele proaspete sau ceaiurile de diferite arome. In ceea ce priveste specialitatile culinare, artista si membrii trupei sale nu sunt deloc pretentiosi: patru sortimente de pizza pentru momentele de relaxare de dupa concert.

Accesul publicului se va putea face incepand cu ora 19:00, iar dupa warm-up, in jurul orei 21:00 vor urca pe scena membrii Sunday People. Roisin Murphy isi va face aparitia in jurul orei 22:00 si promite publicului roman un show fabulos!

Fost membra a trupei Moloko, alaturi de Mark Brydon, Roisin Murphy si-a inceput cariera solo cu albumul “Ruby Blue”, in iunie 2005, single-urile “If We’re In Love” si “Sow into You” ajungand instant hituri in randul iubitorilor de ritmuri trip-hop si electro-funk. Sound-ul Roisin Murphy, nonconformist si inconfundabil, a devenit in scurt timp reprezentativ pentru scena dance underground. Cel de-al doilea album al artistei, “Overpowered”, a aparut la sfarsitul anului 2007, la scurt timp dupa lansarea single-ului “Let Me Know”, in colaborare cu Groove Armada.

Sunday People in deschidere la Roisin Murphy

Unul dintre cele mai fresh nume din zona electro pop a muzicii romanesti - Sunday People - va canta in deschiderea concertului pe care Roisin Murphy il va sustine pe 5 noiembrie la Sala Polivalenta din Bucuresti. Trupa, care si-a lansat cel mai recent album sub indrumarea renumitului grup De-Phazz, a fos aleasa de catre reprezentantii Roisin Murphy din mai multe propuneri de opening-acts.

Sunday People s-a nascut la Bucuresti in 1996, la initiativa fratilor Sultan (sintetizator) si Hasan Nasser (chitara si voce), celor doi alaturandu-se in timp doi noi membri: Interstelar Barbarella (voce) si Glontz (baterie). Datorita sound-ului deosibit, cu influente new wave si electro pop specifice anilor `80, trupa a reusit in scurt timp sa-si castige renumele pe scena muzici electronice autohtone. In 2003 a fost lansat primul lor material, „Untold Stories”, care a atras atentia label-ului Phazz-a-Delic, casa de productie a celebrului proiect De-Phazz. Sub emblema Phazz-a-Delic a aparut in 2004 „Telepathically in Love”, un album mult mai elaborat, ce a le-a adus celor de la Sunday People si recunoasterea internationala, trupa facandu-si simtita prezenta in cadrul a tot mai multe festivaluri internationale.

In luna noiembrie, Sunday People isi va lansa cel mai recent album, „Synesthesia”, eveniment ce marcheaza si evolutia trupei catre o noua etapa: un sound mult mai matur, cu armonii britpop si subiecte introspective, reunite sub „o manifestare muzicala specifica unei trupe rock de visatori”.

Biletele pentru concertul Roisin Murphy din 5 noiembrie mai pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta sau online, de pe www.myticket.ro, la pretul de 75 lei.

Roisin se relaxeaza la prezentari de moda

Roisin Murphy a declarat intr-un interviu recent ca are nevoie de o perioada de relaxare inainte de a intra in studio. Acesta pare sa fie si motivul pentru care in ultimele saptamani nonconformista artista si-a facut aparitia la cele mai importante prezentari de moda in New York, Paris, Londra sau Milano.

Apreciata pentru stilul sau vestimentar inconfundabil, Roisin Murphy a ajuns sa fie considerata un adevarat “fashion icon”, declarandu-se in repetate randuri fascinata de elementele experimentale ale modei. “Referitor la ce imbrac, nu cred ca e vorba de a soca, ci mai degraba de mister. Ideea e sa-i lasi pe oameni sa ghiceasca ce e cu tine, sa expui o imagine complexa, ceea ce nu ar inseamna neaparat ca trebuie sa fii si foarte direct. Pe mine chiar ma atrage aceasta latura mai fantezista a modei”, a marturisit artista.

Referitor la creatiile Rozalb de Mura, labelul de design care i-a oferit cu ocazia B’ESTFEST cateva tinute artistei, Roisin Murphy declara incantata ca “acestea au o anumita austeritate, o anumita frumusete si proportii complet diferite fata de majoritatea hainelor, lucruri care-mi plac in mod deosebit”.

Pe Roisin o veti putea (re)vedea la Sala Polivalenta din Bucuresti, pe 5 noiembrie. Biletele pentru acest eveniment pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta sau online, de pe www.myticket.ro, la pretul de 75 lei.

Remember Roisin?

Se apropie noiembrie, luna cu cea mai sexy oferta de concerte din toamna asta… incepand cu ea, diva electro, Roisin Murphy, ex-solista de la Moloko, cea care a contribuit cu backing-vocals excelente la partituri apartinand unor artisti variati, de la Handsome Boy Modeling School la Boris Dlugosch (”Never enough”, piesa acestuia din urma, inregistrand un succes enorm in cluburi).

Dupa “Ruby Blue” (2005) si “Overpowered” (2007), Roisin a declarat in august ca a inceput lucrul la un al treilea album, la care va colabora tot cu Sage Francis, producatorul lui “Overpowered”, cel care a produs si single-ul “Slave to love”, un cover dupa piesa lui Bryan Ferry, utilizat de o reclama la Gucci Pour Homme.

Ati vazut-o, deci, pe Roisin la B’est Fest si vi s-a facut dor de ea? N-ati apucat s-o auziti pe scena, dar prietenii v-au povestit cat a fost de misto? Haideti la Sala Polivalenta pe 5 noiembrie de la ora 20:00. Veti avea parte de un spectacol unic de lumina, culoare si sunet. Garantat.

Come back, Roisin

Daca organizarea v-a dat batai de cap la B’est Fest si a trebuit sa dati fuga de la concertul lui Roisin Murphy la cel al lui Manu Chao, cheer up - o puteti vedea din nou! Dupa show-ul electric de la inceputul verii, cei de la Emag!c Entertainment ne-o aduc pentru un nou concert care va avea loc pe 5 noiembrie la Sala Polivalenta!

Dupa aproape 10 ani de la debutul ei in muzica alaturi de Mark Brydon in cadrul trupei Moloko, Roisin Murphy si-a inceput cariera solo ramanand in atentia iubitorilor de ritmuri trip-hop si electro-funk. Nonconformismul care o caracterizeaza si-a pus amprenta nu numai asupra stilului sau vestimentar ci si asupra muzicii, sound-ul noilor albume fiind unul inconfundabil, devenind in scurt timp reprezentativ pentru scena dance underground. “Ruby Blue”, promovat de single-urile “If We’re In Love” si “Sow into You”, a fost lansat in iunie 2005, piesa “Ruby Blue”, cea care a dat si titlul albumului, fiind inclusa si pe coloana sonora a serialului “Grey’s Anatomy”. Cel de-al doilea album al artistei, “Overpowered”, a aparut la sfarsitul anului 2007, la scurt timp dupa lansarea single-ului “Let Me Know”, in colaborare cu Groove Armada.

Apreciata pentru prestatiile sale live cu adevarat electrizante, Roisin Murphy si-a trecut vara aceasta in agenda cateva dintre cele mai cunoscute festivaluri internationale: Werchter (Belgia), Benicassim (Spania), Rock Am Ring / Rock Im Park (Germania), Pinkpop (Olanda), Sonar (Spania) si Sziget (Ungaria). Roisin a putut fi vazuta pentru prima data intr-un concert la Bucuresti pe 6 iulie, in cadrul B’ESTFEST. Show-ul complet de sunet si lumina, dansul si vocea sa de exceptie au impresionat publicul roman, care pe 5 noiembrie va avea ocazia sa o revada intr-un nou spectacol, la Sala Polivalenta.

Biletele pentru acest eveniment costa 75 de lei si pot fi achizitionate de pe www.myticket.ro si din reteaua magazinelor Diverta.

Been there, done that: B’est Fest 2008, ziua 3

A treia zi de festival se anunta cea mai kinky, cu un line-up delicios si pentru toate gusturile. Din pacate sonorizarea de la Stereophonics a lasat mult de dorit - volumul asurzitor ne-a tinut cam departe de scena si spre final ne-a facut sa ne refugiem pe plaja improvizata de langa cortul Silent Disco.

Ne-am consolat insa cu gandul ca ne asteapta Roisin Murphy, cu ritmurile ei bizare dar irezistibile. Gresit. Am asteptat-o noi pe ea, aproape trei sferturi de ora, timp in care organizatorii nu au anuntat nimic, ci ne-au lasat la berile noastre, langa baietii de la Kraak & Smaak care se refaceau dupa show-ul de mai devreme. Neplacut. Spectacolul lui Roisin a fost insa electrizant, cu combinatii foarte faine de costume si lumini, care i-au spalat toate pacatele.

N-am putut zabovi prea mult nici aici (tot organizarea bat-o vina), ca incepea Manu Chao, o feblete de tinerete (scuzati rima). Inapoi, deci, la scena Dacia, unde multimea se adunase deja si fremata zambitoare la vederea tricoului rosu-galben-si-albastru al solistului. Dupa care a inceput sa tzopaie zambitoare la auzul ritmurilor indracite si nu s-a mai oprit din tzopaiala pana la final, intr-un melanj de reggae, rumba, punk si dumnezeu mai stie ce, eficient si subversiv ca un joint pufait pe indelete intr-o noapte pe plaja, imbucurator ca dimineata dupa o betie cand constati ca nu te doare capul ci ca ai lua-o de la capat cu distractia. S-a dansat mult, s-a racnit mult, ne-am simtit cu totii amigos, am fi scandat “viva la revolucion” daca Manu ne-ar fi cerut-o, l-am huiduit din toata inima pe “the president of the USA” si putin mai lipsea sa zburam, nu mai conteaza incotro. Cel mai misto episod din Bestfest 2008, parerea noastra.

Am vrut s-o vedem totusi si pe Nelly Furtado, asa ca ne-am smuls cu greu de la Manu si am facut cale intoarsa la scena Clicknet unde se adunase puhoi de lume. Lume pestrita, dealtfel, si lipsita de vlaga, care privea destul de apatic un spectacol altminteri ok. Am ajuns chiar pe final asa incat am zarit doar razant rochia rosie si sexy a lui Nelly; am prins in schimb bis-ul, care s-a incheiat rotund si adecvat cu “All good things (must come to an end)”. Sorry Nelly, see ya next time…

Una peste alta a fost frumos. Si am fi vrut sa mai dureze. Multumim, E!Magic.